Credit IFN

credit ifn

In momentul in care se ajunge in situatia mai problematica ca o persoana sa aiba restante la creditele bancare, atunci cand ea a fost inscrisa de Biroul de Credite in baza sa de date, nu mai exista foarte multe optiuni pe care sa le aiba la dispozitie prin care sa poata sa faca rost de bani cat se poate de rapid.

In cazuri de genul acesta, am putea sa luam decizia de a amaneta sau de a vinde o parte dintre obiectele pe care le avem in casa, sau mai exista varianta de a ne indrepta atentia catre diferitele institutii financiare nebancare pentru a face rost de un imprumut, in genul unui credit IFN.

De cele mai multe ori institutiile de genul acesta nu au capacitatea de a verifica datele pe care le-a inscris Biroul de Credite, exceptand cazurile care implica niste imprumuturi extrem de mari, in asa fel incat clientii pot avea sanse mult mai mari de a nu fi refuzati.

Inclusiv in cazurile in care se ia decizia de a se face astfel de verificari, se va lua o decizie finala avand in vedere si fapta din cauza careia s-a ajuns la inscrierea in Biroul de Credite.

Spre exemplu, in cazul in care un anumit client care a fost verificat nu a avut posibilitatea sa plateasca rata pe care o avea din cauza faptului ca a fost plecat inafara tarii iar in acest fel s-a ajuns ca si consecinta directa la etichetarea lui ca fiind printre cei de tipul rau platnic, exista posibilitatea ca acest lucru sa fie inteles de catre institutia bancara de acest fel si clientul sa poata sa beneficieze in continuare de acordarea unui imprumut bancar, acest fapt fiind datorat unei politici pe care institutiile bancare o practica si nu este prea restrictiva fata de acordarea acestui gen de credite.

Motivatia reprezinta in mod clar unul dintre factorii decisivi, iar datorita acestui lucru este de retinut ca trebuie sa fim atenti la motivul pe care il oferim in momentul in care formulam cererea.

Pe langa acest lucru, este nevoie sa luam in considerare si posibilitatea ca noi sa nu avem capacitatea de a returna banii, iar in acest fel este important sa stim ca sansele sa mai obtinem un imprumut in viitorul apropiat scad in mod semnificativ.

Este nevoie sa ne gandim si la faptul ca in general IFN-urile nu au posibilitatea sa ofere un timp de ramburs semnificativ mai mic decat cel pe care il acorda bancile, iar deasemenea este de retinut ca dobanda are posibilitatea sa ajunga chiar si pana la aproximativ 90%, ajungandu-se la o crestere mare a sumei ce trebuie sa o returnam.

In momentul in care un client are posibilitatea de a achita in timp util toate ratele pentru un credit IFN exista posibilitatea sa fie refinantat creditul iar in acest fel sa se obtina o domanda care sa fie cat de cat mai mica si o serie de beneficii in acest sens.

Pentru mai multe detalii in aceea ce priveste un credit IFN, accesati: www.concordiacapital.ro.

Comments are closed.