Certificat energetic

certificat energetic

În funcţie de care sunt documentele ce pot si care trebuie sa le ofere  proprietarul si să le puna la dispoziţie  oricand auditorilor, respectiva durata de realizarea poate sa fie mai mare sau poate sa fie  mai mică şi in acelasi timp  poate fi negociat chiar si tariful. In momentul in care proprietarul detine toate documentele, atunci auditorul poate sa completeze dosarul pentru a se putea sti care este costul final.

Tariful e in asa fel calculat si us in baza unei  formule care va include cu precadere  costul unitar care este  eferent intai  pregătirii lucrărilor şi deasemeni pentru documentare, iar  tariful unitar al respectivei lucrari , acesta fiind in euro/m pătrat si tine cont de aria specifica de desfăşurare si de constructie a respectivelor clădiri avand in componenta cinci coeficienţi – cei de locaţie, cei care sunt aferenti documentaţiei, coeficientul de complexitate, cel de instrumentare şi deasemeni de refolosire, dupa  cum mentioneaza incluisv organizatia AAECR.

Conform acelea care  sunt  mentionate de  Organizaţia Profesionala din care fac parte toti specialiştii în ceea ce  priveste  energeia clădirilor, a apartamentelor au unele consumuri energetice ce sunt mai scăzute si vor fi si mai căutate, acest lucru datorandu-se costurilor de  întreţinere care sunt unele mai mici. In cazul cand cererea de  apartamente pentru a fi facut un consum energetic este mai scăzut sau mai ridicat, poate sa fie  înregistrata  creşterea care este una relativ uşoară si este aferenta chiriilor si tipului de apartamente, deasemeni scăderea nivelului chiriilor pe care le au apartamentele care au anumite  consumuri ridicate din punct de vedere energetic, ce pot sa compenseze astfel  cheltuielile ce sunt in plus, adica suplimentare.

Elaborarea unui certificat energetic executat in Bucuresti dar  si in alte orase ale tarii va avea in vedere  o evaluare ce se face in privinta performanţei energetice pe care le detine respectiva  clădire,  în condiţii normale in  privinta utilizarii, ele  avand la baza anumite caracteristici reale ale respectivului sistem ce este  specific construcţiei dar şi in privinta instalaţiilor care sunt aferente , cum ar fi de exemplu al acelora care sunt  de încălzire, de preparare sau de furnizare a apei calde, in ceea ce priveste  consumul, ventilatia şi climatizarea, dar  si al iluminatului facut in mod artificial. Incadrarea în  clasa de performanţă din punctul de vedere al energiei şi in aceea de mediu pentru clădirea respectiva notarea ce se face din punctul de vedere energetic si este aferent clădirii, ca si întocmirea acestui  certificat al performanţei  energetice plus inserarea si recomandări care fac referire  la  modalităţile  de creştere ale eficienţe în  procesul de utilizare al energiei.

Controlul certificatelor  ce priveste performanţa energetica

Inspectoratul de Stat al Construcţiilor ,ce e denumit prescurtat si ISC, reprezinta organizatia ce poate sa controleze astfel de certificate energetice eliberate in Bucuresti cat si din intreaga tara, rapoartele intocmiet de  auditul energetic cat şi  rapoartele specifice de inspecţie al unui sistem de încălzire sau climatizare.

Inspectorii sunt aceea ce verifica sa fie afişat certificatul clădirilor ce se gasesc  în cadrul proprietatii sau  in administrarea unor autorităţi publice,  cat si al clădirilor instituţiilor care prestează astfel de  servicii publice.

Comments are closed.