Compania Westinghouse Electric & Manufacturing a creat o capsulă a timpului, care a fost îngropată în anul 1939, urma să fie deschisă peste 5000. Oamenii de știință nu au avut răbdare, dezgropînd mai devreme capsula de cca 400 tone.
S-a stabilit că în acest “bunker” au fost introduse 35 de articole de zi cu zi, plus 75 feluri de metale, plastic, țigări, cărți, lucrări de artă contemporană și ziare de știri. Au fost incluse deasemenea diverse semințe de culturi cerealiere.
Chiar dacă această capsulă a fost îngropată din nou, cercetătorii au pulicat o scrisoare lăsată de Albert Einstein din carnetul său de înregistrări introdus în capsulă și care sună în felul următor:
“Vremurile noastre sunt productive şi avem minţi creatoare. Invenţiile ne uşurează viaţa în mod considerabil. Traversăm mările folosind puterea tehnologică. Am învăţat să zburăm, putem să trimitem mesaje şi ştiri fără dificultate în întreaga lume, folosind cablurile electrice. Totuşi, oameni care trăiesc în ţări diferite se omoară unii pe alţii şi de aceea cei care se gândesc la viitor trăiesc în spaimă şi teroare. Inteligenţa şi caracterul maselor sunt inferioare faţă de cele ale câtorva indivizi, care produc lucruri valoroase pentru comunitate. Mă încred că posteritatea va citi aceste rânduri cu un sentiment de superioritate justificată şi cu mândrie„
Albert Einstein a fost unul dintre cei mai mari savanți din istorie. Moștenirea sa intelectuală include multe lucruri, printre care Teoria relativității. Einstein a descoperit, practic, ce este timpul și cum acesta se desfășoară. Savantul a fost de părerea că timpul nu este dat de ceas.
Director Articole 2Biz Pentru ca afacerea ta sa fie vizibila
